8 Aprilie 2020

Pensie de urmaș pentru copiii cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19: Senatul a adoptat inițiativa



Senatul a aprobat miercuri, cu unanimitate de voturi, inițiativa legislativă prin care se acordă pensie de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu coronavirusul, scrie G4Media.ro.

Ședința Senatului a avut loc online, iar votul a fost exprimat telefonic. Din totalul de 136 de senatori, și-au exprimat votul 130. Inițiativa a fost depusă de PSD luna trecută.

Vor beneficia de pensia de urmaș copiii de până în 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani.

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid – 19, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.



Citeste si