Naguma Medical Supply, companie parte din grupul InteRo, anunță că importă din China un număr de 90 de milioane de măști, în contextul nevoii acute de echipamente de protecție împotriva noului coronavirus. Primul dintre cele 30 de transporturi contractate cu Blue Air a aterizat în această după-amiază, având la bord 3 milioane de măști.

Compania va dona 100.000 lei Organizației Non-guvernamentale „Asociația Dăruiește Viață” și 30.000 de măști din acest prim transport angajaților din prima linie care luptă împotriva acestei pandemii (15.000 măști pentru Ministerul Sănătății (spitale) și 15.000 de măști pentru Ministerul de Interne (forțele de ordine)).

„Vrem să mulțumim în primul rând Excelenței Sale domnul Basil Vasilică Constantinescu, Ambasadorul României în China, pentru sprijinul diplomatic pe care ni l-a acordat, precum și companiei Blue Air, pentru disponibilitatea și efortul eroic de a transforma și a organiza un avion de pasageri pentru transportul măștilor în România. Nu în ultimul rând, le suntem recunoscători angajaților și prietenilor noștri care au lucrat aproape fără încetare în ultimele trei săptămâni, pentru a concretiza acest proiect”, spune Michael Topolinski, fondatorul companiei.

Naguma este o companie nou înființată de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii - Tyler, Michael și Ashton), prezentă în România de peste 13 ani și activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare. Pe termen lung, familia canadiană își propune ca Naguma să devină un furnizor de măști și alte echipamente individuale de protecție (EIP) pentru Europa de Est.

Livrările vor fi realizate cu o frecvență de una – două zile, compania având capacitatea de a crește volumul până la două transporturi cu avionul pe zi, dacă cererea din piață o va impune.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri