Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat că în lunile noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf de infectari cu COVID-19, însă speră ca până atunci să existe medicația necesară.

"Dacă reușim să menținem un comportament reținut putem ajunge la o relaxare mai rapidă. Îmi pare bine că domnul ministru Tătaru a preluat punctul nostru de vedere legat de evoluția acestui virus, cu vârful în săptămâna după Paște. Este greu să condamni oamenii că vor să își vadă părinții. (...)

Cred că o se depășim numărul de 10.000 de cazuri de îmbolnăviri, cred că 12.000, 14.000 ar fi corect pentru sfârșitul lui aprilie. În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf, sper că până atunci să avem medicația necesară.

Am primit o donație de azitromicina de la compania Sandoz pentru 10.000 de pacienți. Mai este un antiviral în studiu în Japonia și China și sperăm să ne dea și nouă formula să îl putem produce", a spus Alexandru Rafila, potrivit Ziare.com care citează Mediafax.

Microbiologul a punctat că spălatul pe mâini este mai eficient decât spirtul.

"A dispărut chestiunea legată de folosirea banilor, nu trebuie să credem că pe orice punem mâna suntem potențial infectați. (...) Se poartă masca când suntem răciți și ne deplasăm. Restul populației poate să poarte o masca în funcție de disponibilitate.

Este recomandată cea chirurgicală și a două una din material de bumbac. Mi se pare o greșeală să se recomande batisate sau fulare care nu protejează în niciun fel", a subliniat Rafila.

Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri