Un număr de patru-cinci echipe lucrează, separat, pentru a produce ventilatoare în România şi în câteva săptămâni ar putea începe producţia în ţara noastră, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

"Eu cred că până acum a fost o direcţie strategică greşită a economiei româneşti să nu avem în ţară un producător de echipamente medicale, precum acest ventilator care este vital nu numai în tratarea acestui coronavirus, a acestei pandemii, cât practic este necesar în orice spital din România. Eu sunt optimist, se lucrează, cred că sunt 4-5 echipe în România care lucrează separat. La mine se strâng mai multe informaţii de la aproximativ toate echipele", a spus ministrul la Digi 24, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, Dacia-Renault, împreună cu Ford şi mai multe companii din orizontala industriei auto, lucrează pentru a produce un ventilator mecanic. Mai există şi un grup la Academia Tehnică Militară care lucrează, "şi lucrează foarte bine" şi va produce un ventilator de concepţie românească.

"Dacia încearcă să producă un ventilator cu ajutorul unui producător de ventilatoare. Academia Tehnică Militară va produce, dacă va reuşi şi sper să reuşească, un ventilator care este producţie românească", a explicat ministrul Economiei.

El a menţionat şi ventilatorul care n-a fost încă omologat, a fost produs ca şi prim echipament şi în continuare se lucrează la îmbunătăţirea lui la grupul de la Timişoara, de asemenea, împreună cu o parte din industria auto.

"Mai este la Târgu Mureş un alt grup de inventatori care au făcut deja un test pe plămânul artificial. E în procedura de omologare şi trebuie să-i facă alte ajustări pentru a putea fi omologat. Şi mai există, de ceva timp, dar mai nou în discuţie, un producător român, n-aş vrea să-i dau încă numele, în Bucureşti, care lucrează la o concepţie românească de ventilator care poate fi folosit atât în spitale, în zona de ATI, legat la instalaţia de oxigen a spitalului, cât şi separat, cu o instalaţie de oxigen la patul oricărui bolnav", a precizat Popescu.

Acesta a subliniat că este în fiecare zi în contact cu toţi cei care încearcă să facă ventilatoare.

"Nu este uşor, pentru că vorbim de viaţa unui om şi vrem să fim siguri. De aceea şi cei din armată care omologhează vor să fie absolut siguri că acest ventilator produs va ajuta la salvarea vieţii şi va fi omologat. Sunt medici ATI-işti care lucrează cu fiecare echipă, medici buni care le spun şi le împărtăşesc din problemele cu care se confruntă un medic ATI-ist în momentul în care are un ventilator la dispoziţie. Nu vreau să dau pronosticuri. Eu sunt convins că vom avea cât de curând un ventilator concepţie românească în România, după care va trebui să ne gândim foarte serios şi să avem şi o producţie românească de ventilatoare. Eu cred că este vorba de săptămâni", a mai afirmat ministrul Economiei

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri