Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, că în continuare trebuie păstrate precauţiile şi distanţarea socială, pentru că "mai avem vreo trei săptămâni de urcat" în statisticile privind pandemia de coronavirus, notează Agerpres.

De asemenea, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că o eventuală relaxare a măsurilor impuse ar putea apărea după 15-20 mai sau 1 iunie. Demnitarul a precizat că relaxarea măsurilor privind combaterea coronavirusului se va face gradual şi cu anumite precauţii şi restricţii.

"În acest moment ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii", a spus Tătaru.

Întrebat care a fost logica închiderii cimitirelor, demnitarul a spus că măsura respectivă răspunde necesităţii distanţării sociale, aşa cum s-a decis şi cu închiderea stadioanelor şi a altor unităţii pretabile aglomeraţiilor.

Ministrul a precizat că în continuare trebuie păstrate precauţiile şi distanţarea socială încă vreo trei săptămâni, în care pandemia de corovarirus va avea un trend crescător.

"Închiderea cimitirelor are aceeaşi necesitate care corespunde distanţării sociale. Orice adunare, că este cimitir, că este stadion, că este o unitate alimentară, înseamnă o apropiere. Nu a interzis nimeni, dintr-un anumit punct de vedere, că este cimitir sau altceva, a limitat acea apropiere. Gândiţi-vă că avem un moment în care avem transmiteri, dacă avem transmiteri pe suprafeţe avem şi transmiteri directe. Păstrăm precauţii, păstrăm distanţa, mai avem vreo trei săptămâni de urcat", a afirmat Nelu Tătaru.

Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri