15 Aprilie 2020

#scutpentruspitale: Alevia donează suplimente în valoare de 10.000 de euro către spitale



Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare, ceaiuri, creme și gustări sănătoase, lansează campania „Gânduri de bine”, prin care se alătură luptei împotriva Covid-19 și demersurilor de sprijinire a cadrelor medicale. Ca parte din campanie, Alevia donează 6.000 de cutii cu suplimente către medici din zece spitale din țară, în valoare de 10.000 de euro.

Astfel, Alevia se alătură Asociația ZI de BINE în îndeplinirea obiectivului acesteia de a crea un #scutpentruspitale.

Totodată, Alevia a lansat pe pagina de Facebook.com/AleviaRomania/ o invitație prin care îi roagă pe români să trimită un gând de bine medicilor care sunt în linia întâi de luptă împotriva virusului. Toate mesajele vor fi colectate și trimise la spitale pentru a fi citite de către medici.

„Cu siguranță grija, spiritul de întrajutorare, responsabilitatea și implicarea în comunitate sunt cel mai bine reprezentate în această perioadă. Una cu multe încercări pentru cadrele medicale, care sunt expuse la eforturi psihice și fizice de neimaginat. Ne gândim la medicii noștri și la cum putem veni cel mai bine în sprijinul lor cu produsele noastre, astfel încât să se simtă protejați. Mai mult decât atât, credem în puterea gândurilor bune, de aceea odată cu suplimentele alimentare, vor ajunge la medici și mesajele strânse pe pagina de Facebook Alevia în campania «Gânduri de bine». Ne-am bucurat să vedem că mulți români au dat curs invitației noastre de a transmite un mesaj de încurajare, de apreciere sau de susținere pentru cadrele medicale din țară”, spune Dr. Florin Mitocaru, Director General Alevia.

Produsele Alevia vor ajunge într-un spital din aceste 10 orașe: București, Suceava, Fălticeni, Piatra Neamț, Târgoviște, Târgu Mureș, Brașov, Deva, Arad, Baia Mare. Fiecare spital va primi câte 500 de cutii cu vitamina C și 100 de cutii cu suplimentul Calciu, Magneziu+Vitamina D.

Vitamina C este unul dintre principalii aliați ai organismului pentru funcționarea normală a sistemului imunitar, ce contribuie la reducerea oboselii și extenuării, la funcționarea normală a sistemului nervos și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Totodată, combinația de calciu, magneziu și vitamina D este recomandată ca adjuvant în insomnie, depresie, stres, stări de anxietate și nervozitate, migrene, oboseală.



Citeste si