În prezent nu există niciun caz de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", activitatea acestei unităţi medicale desfăşurându-se în parametrii normali, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), la Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", spital suport COVID-19 pentru pacienţii care au nevoie de dializă, unitate medicală aflată în administrarea Primăriei Capitalei prin ASSMB, au existat suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în cazul a 19 persoane, cadre medicale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalului.

''În prezent, după desfăşurarea unei anchete epidemiologice şi retestarea tuturor celor care prezentau suspiciuni, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş', ASSMB este în măsură să anunţe public faptul că în toate cele 19 cazuri, suspecte iniţial, testele au fost negative. În acest moment nu există niciun caz de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Clinic de Nefrologie 'Dr. Carol Davila', activitatea acestei unităţi medicale de elită desfăşurându-se în parametrii normali'', precizează ASSMB.

Primăria Capitalei, prin ASSMB, va continua să ofere informaţii corecte şi relevante privind activitatea celor 19 spitale pe care le are în subordine, considerând că, mai ales în această perioadă dificilă, este nevoie de obiectivitate şi responsabilitate în informarea publică, menţionează sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri