Un număr de 434 de dosare penale au fost întocmite, până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal, a anunţat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit informării, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.368 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.842.854 de lei, conform Agerpres.ro.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 19.911 persoane, alte 47.139 de persoane fiind în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, a informat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.106 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare, conform Agerpres.ro.

De asemenea, 117 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri