Compania bio-farmaceutică Takeda pune la dispoziția statului român două aplicații care permit monitorizarea de acasă a pacienților care suferă de hemofilie, respectându-se astfel regula de distanțare socială, deosebit de importantă, pacienții hemofilici fiind considerați o categorie vulnerabilă în fața pandemiei de COVID-19.

Cele două aplicații, Zero Bleeds (care permite interconectarea medicului și pacientului) și My Pk Fit (care vizează personalizarea tratamentului) se pot dovedi extrem de utile în cazul pacienților pentru care vizitele la medic trebuie reduse, dar pentru care monitorizarea continuă a tratamentului este vitală în condițiile în care orice abatere de la aceasta poate conduce la hemoragii severe.

Aplicațiile sunt dezvoltate în așa fel încât să deservească atât nevoilor pacientului, cât și pe cele ale medicului curant, îmbunatâțind foarte mult calitatea comunicării dintre cei doi și reducând numărul deplasărilor pentru consultații în cabinet.

Cele două aplicații oferă protecție în colectarea datelor și nu se adresează doar produselor Takeda, ele putând fi utilizate în orice condiții. Datele sunt stocate într-un cloud fără posibilitatea companiei de a vedea datele introduse. Cele două aplicații sunt deja folosite cu succes în 21 țări din Uniunea Europeană, Cehia fiind cea mai avansată în acest moment: peste 85% sunt monitorizați prin astfel de aplicații.

“Suntem conștienți de importanța măsurilor luate de autoritățile publice de a asigura distanțarea socială, în special pentru categoriile vulnerabile. În același timp, înțelegem nevoia pacienților hemofilici de a avea acces la monitorizare și tratament în condiții de maximă siguranță. Takeda pune la dispoziția autorităților române aceste instrumente digitale care ar putea avea un efect benefic în reducerea împovărării sistemului de sănătate și în protejarea în egală măsură a medicilor și pacienților în perioada următoare. În speranța unei poziții favorabile, suntem la dispoziția autorităților române pentru a continua dialogul și a furniza documentațiile necesare pentru ca cele două aplicații să poată fi folosite de pacienții hemofilici”, susține Dominika Kovacs, Country Manager Takeda România.

În multe țări livrarea și administrarea tratamentului necesar persoanelor care suferă de hemofilie este un standard reglementat de către Principiile Europene ale Îngrijirii Hemofiliei. În acest context, Consorţiul European de Hemofilie și Asociația Europeană pentru Hemofilie și Afecțiuni Conexe (EAHAD) fac un apel urgent către toate guvernele statelor membre UE să urgenteze acest Principiu la nivel național.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri