30 Aprilie 2020

Spitalul CF din Sibiu, singurul închis din județ din cauza COVID-19, a fost redeschis



Spitalul General Căi Ferate (CF) din municipiul Sibiu, singurul din judeţ care a fost închis după ce personalul şi pacienţii au fost infectaţi cu COVID-19, a fost redeschis după ce a fost dezinfectat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan, potrivit Agerpres.

"În urma suspendării temporare a activităţii Spitalului General Căi Ferate Sibiu, pentru a efectua dezinfecţia unităţii sanitare, în data de 24 aprilie, ca urmare a confirmării pozitive a 7 persoane din rândul personalului, vă informăm că, începând de astăzi, 30 aprilie, Spitalul General Căi Ferate Sibiu îşi reia activitatea. De asemenea, vă informăm că a fost testat tot personalul, un număr de 75 de persoane. În urma testării, 74 de persoane au primit rezultate negative, iar o persoană a fost confirmată pozitiv, în urma testării SARS CoV-2", a precizat Andreea Ştefan.

Spitalul CF primeşte pacienţi care nu au COVID-19. Consilierii judeţeni ai PSD o acuză pe directoarea spitalului, Liliana Coldea, că nu a gestionat bine situaţia, fapt care a dus la închiderea unităţii medicale.

Liliana Coldea a câştigat concursul de manager al singurului spital din judeţul Sibiu în care sunt trataţi pacienţii adulţi cu COVID-19, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Consilierii judeţeni ai PSD cer Ministerului Sănătăţii să anuleze concursul care ar fi avut loc ilegal şi să aibă loc un alt examen.

Ministerul Sănătăţii trebuie să decidă până pe 9 mai dacă Liliana Coldea, actualul director al Spitalul CF, va conduce sau nu ca manager SCJU din Sibiu. Pe 9 mai va expira mandatul de manager al lui Cornel Benchea, cel care conduce în prezent SCJU.

Închiderea spitalului Căi Ferate din Sibiu

Spitalul Căi Ferate (CF) din Sibiu s-a închis temporar în 24 aprilie, după confirmarea cu virusul SARS-CoV-2 a patru cadre medicale, trei asistenţi şi o infirmieră, precum şi a doi pacienţi. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu şi conducerea Spitalului CF au decis ca începând de sâmbătă unitatea sanitară să fie închisă temporar, pentru efectuarea dezinfecţiei şi pentru testarea întregului personal al spitalului, potrivit Agerpres.

Toţi pacienţii existenţi în spital au fost direcţionaţi prin transfer intra-spitalicesc către alte unităţi sanitare din judeţ sau externaţi.



Citeste si