În luna aprilie Rubin 2000 s-a angajat să realizeze și să doneze 50.000 de viziere acolo unde este nevoie de ele. Între timp, peste 35.000 de viziere au fost deja realizate și donate la nivel național la spitale, clinici, cămine de bătrâni, benzinării, cabinete veterinare și în multe alte locuri.

Totodată, printr-un parteneriat cu Platforma UNITED, o inițiativă UNTOLD Nation, 6.000 de viziere au fost produse în ultima săptămână și vor ajunge la spitalele și clinicile din Maramureș.

„Am răspuns cu bucurie propunerii celor de la UNITED de a realiza 6.000 de viziere care să ajungă la clinicile și spitalele din Maramureș. Le mulțumim partenerilor noștri pentru sprijinul acordat. 6 voluntari din partea UNITED au ajutat la realizarea în timp record a vizierelor de protecție ce vor ajunge în Maramureș”, a spus Bruno Alexandru Lehr, Director General Rubin 2000.

În ce spitale au ajuns vizierele donate de Rubin 2000

Vizierele donate de Rubin 2000 până acum au ajuns la Spitalul Clinic Colentina, la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș”, Institutul Național Matei Balș, Spitalul Orășenesc Pucioasa, Spitalul Municipal Moreni, Spitalul din Targoviste, Serviciile de Ambulanța București-Ilfov, la Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu", cămine de bătrâni, clinici veterinare, centre de dializă, Spitalul Militar ROL 2 Otopeni și în multe alte locuri.

În afară de aceste clinici și spitale, Rubin 2000 a decis sa doneze și pachete de câte 5 viziere tuturor celor care au nevoie de ele. S-au primit numeroase solicitări de la persoane din diverse instituții – spitale, clinici, benzinării, lucrători comerciali, pensionari sau familii cu copii etc. - care au fost onorate, fiind livrate gratuit peste 1.500 pachete cu câte cinci viziere în București și la nivel național.

Am început prin a ne implica în campania #scutpentruspitale a asociației „Zi de Bine”, dar am remarcat rapid că este nevoie de viziere în foarte multe locuri. Am răspuns prompt solicitărilor pe care le-am primit la telefon sau pe email la sales@rubin2000.ro și astfel am putut să ne asigurăm că vizierele ajung rapid la cei care au nevoie de ele

Florin Pantelimon, owner Rubin 2000

„Vom continua să producem și să donăm viziere până atingem obiectivul propus, de 50.000 de viziere donate”, a adăugat Florin Pantelimon. „O astfel de campanie de donări era absolut necesară dacă ținem cont de contextul și situația în care ne aflăm cu toții si de reacțiile apreciative pe care le-am avut până acum de la cei care au primit aceste viziere. Suntem fericiți că ne putem implica și că putem ajuta!”

Rubin 2000, companie ce anul acesta sărbătorește 20 de ani de activitate, este importator și distribuitor autorizat în Romania al echipamentelor de gravură, marcare și decupare laser Trotec, al ștampilelor Trodat și de materiale de prelucrare publicitare. Compania deține în același timp brandul și lanțul de magazine Pam Bijuterii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri