Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a început să testeze populaţia pentru COVID-19 la cerere şi contra cost, preţul unui astfel de serviciu fiind de 290 de lei. În cazul în care rezultatul probei este incert, retestarea se va face în mod gratuit.

Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a declarat că în prima zi de prelevare a probelor s-au programat şase persoane, în timp ce capacitatea de prelevare ar fi de zece ori mai mare, scrie Agerpres.

"Ieri erau şase programări făcute. Nu vă gândiţi că lumea vrea să se testeze, numai vorbesc. (...) Tot ce se poate ca o problemă să fie costul, dar metodologia de calcul, algoritmul de calcul nu prevede testare gratuită, din păcate, pentru populaţie. Noi am venit în întâmpinarea celor care doresc să se testeze la cerere, mai ales că Direcţia de Sănătate Publică ne-a transmis că sunt solicitări din partea unor persoane care trebuie să părăsească ţara şi li se cere buletin de analiză, de testare. (...) Noi ne-am gândit că, în cele două ore, putem recolta de la 60 de persoane", a precizat Lazany.

Citește și: Sanador anunță că testările pentru COVID-19 vor fi gratuite prin bilet de trimitere de la CNAS

Testarea contra cost pentru COVID-19 va fi făcută în laboratorul de biologie moleculară RT-PCR din cadrul spitalului, iar, în cazul în care numărul solicitărilor va creşte şi va afecta capacitatea laboratorului, s-a încheiat un protocol de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Recoltarea probelor se poate face în zilele de marţi şi joi, între orele 10,00 - 12,00, lângă cortul de triaj din curtea SJU Bistriţa, pe baza unei programări prealabile.

Programările pot fi făcute zilnic, de luni până vineri, între orele 8,00 - 12,00, la numerele de telefon anunţate de unitatea spitalicească. Rezultatele testelor pentru coronavirus vor fi comunicate prin email, în termen de 48 de ore de la recoltare.

Citește și: Generalul Oprea care a coordonat Spitalul din Suceava: A fost incredibil de dificil. O angajată nu a raportat decesele de la Suceava "ca sa nu se interpreteze"

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri