Presa suceveană relatează că medicului epidemiolog Manuela Trifan i-a încetat mandatul de director la Direcției de Sănătate Publică Suceava, iar motivul ar avea legătură cu declarațiile pe care Trifan le-a lansat în spațiul public. Mai precis, aceasta a afirmat că numărul de cazuri de Coronavirus, raportat de Grupul de Comunicare Strategică, pentru județul Suceava, ar fi fost greșit.

În data de 15 apilie, Trifan relata pentru Monitorul de Suceava că de la începutul pandemiei, pentru județul Suceava au fost efectuate 6.141 de teste, fiind confirmați pozitiv 1.706 suceveni, cifră mai mică decât cea raportată de Grupul de Comunicare Strategică, scrie G4Media.

Trifan a afirmat că nu își explică de unde apare aceste diferență.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că a fost informat de dr. Trifan, marți după-amiază, la finalul unei ședințe la care aceasta a participat, că a primit o adresă de la Ministerul Sănătății prin care i s-a comunicat că de miercuri, 20 mai a.c., îi încetează numirea în funcție.

Prefectul a precizat că încă nu știe cine va prelua funcția de director executiv interimar al DSP, până la organizarea unui concurs de ocupare a funcției – relatează Monitorul de Suceava.

În altă ordine de idei, directorul INSP, Adriana Pistol, înlătură orice posibilitate ca raportările cazurilor de infecție să fie greșite, având în vedere că platforma pusă la dispoziție de STS nu permite înscrisuri greșite ori dubluri de date personale.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri