26 Mai 2020

După scandalul termometrelor, Ministerul Sănătății anunță că măsurarea temperaturii este obligatorie



După ce în ultima perioadă cetățenii au făcut sesizări la Avocatul Poporului privind măsurarea temperaturii la intrarea în spații publice închise, precum magazine și instituții și mai multe conflicte au izbucnit din această cauză, Ministerul Sănătății vine cu un comunicat în care subliniază faptul că „triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor”.

Ministerul Sănătăţii precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât şi celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis.

Menţionăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu.



Citeste si