28 Mai 2020

Dosar penal deschis după ce la un centru privat de dializă din Capitală au murit 15 persoane de coronavirus



Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6 au anunțat joi deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce la un centru privat de dializă din Sectorul 6 al Capitalei ”nu au fost respectate măsurile dispuse de autorității pentru prevenirea și limitarea efectelor epidemiei noului coronavirus”.

74 de persoane au fost infectate, dintre care 15 au murit.

Potrivit unor surse, este vorba despre un centru privat de dializă din București, Diaverum, care a și fost amendat de inspectorii sanitari cu 30.000 de lei în luna martie, după ce aici au fost confirmate mai multe cazuri de COVID-19, scrie Ziare.com.

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a fost înregistrat, la dată de 27.05.2020, dosarul penal cu nr. 4272/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zadarnicirea combaterii bolilor prev. de art.352 alin.2 și 5 din C.P.

În fapt, s-a reținut că o unitate medicală din București nu a respectat măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, fapt care a condus la infectarea cu COVID 19 a unui număr de 74 de persoane, dintre care 15 au decedat.

Urmare a sesizării înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate", se arată într-un comunicat de presă al parchetului.



Citeste si