Asociația Dăruiește Viață s-a implicat încă de la începutul pandemiei în sprijinul sistemului medical, prin mai multe proiecte, reușind să trimită echipamente medicale în 140 de spitale din țară. Totodată, ONG-ul a reușit finalizarea spitalului modular pentru pacienții cu COVID-19 de la Elias. ”Așteptăm acum să vină Direcția de Sănătate Publică să își dea avizul”, a declarat Carmen Usacatu, în cadrul unei conferințe wall-street.ro.

”Mi se părea că e prea puțin ce facem noi pentru acești oameni, că nevoile lor de fapt sunt mult mai mari. Mi-a trecut jena atunci când am aflat de la foarte mulți ca echipamentele pe care noi le-am dus erau de o foarte bună calitate, că nu mai primiseră așa ceva până atunci, că ceea ce primiseră de la Ministerul Sănătății nu era tocmai ceea ce aveau nevoie”, a declarat Carmen Uscatu, de la Asociația Dăruiește Viață, în cadrul Conferinei CSR: Growing Responsible – impactul donatorilor în pandemie.

Vezi și: Oana Gheorghiu, Dăruiește Viață: În sănătate se cosmetizează multe lucruri, de la cifre la diagnostice sau infrastructură

Aceasta a precizat că Asociația Dăruiește Viață a dotat spitalele din țară în funcție de cerințele medicilor, în urma completării unui formular: ”Foarte mulți medici s-au îndreptat către noi, medici, asistente, noi i-am trimis să completeze un formular online pentru a vedea necesarul de materiale”.

Ne-am dat seama cât de mult a contat efortul oamenilor care s-au implicat, sutele de mii de donatori. Peste 200.000 de oameni au donat 2 euro prin SMS.

Carmen Uscatu - Asociația Dăruiește Viață

Dăruiește Viață, proiect care să prevină aglomerarea spitalelor pe timp de pandemie

Reprezentanta ONG-ului spune că în perioada pandemiei a învățat că lucrurile se pot întâmpla foarte bine de la distanță, ceea ce s-a transformat într-un proiect la început de pandemie.

”Am vrut să facem prevenție, în așa fel încât grupul cel mai vulnerabil, pacienții cu boli cronice, să nu ajungă în spital. Am avut o propunere înaintată către CNAS împreună cu Asociația Medicilor Farmaciști și cu Federația Medicilor de Familie prin care am încercat să debirocratizăm procesul prin care pacientul se duce lună de lună și stă la coadă la medicul de familie ca să își ia rețeta pentru medicamente și apoi merge într-o farmacie pentru a-si găsi medicamentele de pe acea rețetă”, a explicat Carmen Uscatu.

Te poate interesa și: Gabriela Alexandrescu, Salvați Copiii: Dacă nu ar fi fost ONG-urile, foarte multe persoane nu mai erau astăzi în viață

Am reușit un lucru firesc dar extraordinar în acest context, pentru că autoritățile nu reușesc să se miște atât de repede. Am reușit ca pacientul să poată să își primească rețeta de la distanță dacă nu are nevoie de un consult specific și de asemenea ca cineva să poată sa meargă în locul lui în farmacie.

Carmen Uscatu - Asociația Dăruiește Viață

Spitalul modular pentru pacienții cu COVID-19 de la Elias este finalizat

Totodată, Carmen Uscatu a anunțat că spitalul modular pentru pacienții cu COVID-19 de la Elias este finalizat. Este vorba despre un proiect realizat într-un timp record, o investiție de aprox. 2 milioane euro. După pandemie, spitalul va putea fi folosit ca spital de mari arși, care încă lipsește în România.

”Spitalul modular din curtea spitalului Elias este finalizat, așteptăm să vină Direcția de Sănătate Publică să își dea avizul. În ceea ce privește spitalul de pediatrie oncologică, ne-a întârziat pandemia, pentru că fix înainte de pandemie, în luna februarie, am semnat un contract cu o firmă din Italia pentru blocul operator. Dar lucrurile merg în continuare bine și sperăm să putem continua ceea ce am extins anul trecut, respectiv proiectul prin care ne-am propus să mai construim încă o cladire, astfel încât toate secțiile Marie Curie să poată funcționa în spații adecvate și să fie un proiect model pentru România, un spital de la zero. Vrem ca vechiul spital să poată fi folosit ca spații pentru părinți, pentru copiii care nu au nevoie de spitalizare continuă, pentru studenți, să devină poate spații administrative. Ne dorim să facem un campus, așa cum vedem în Europa și nu avem momentan în România”, a mai adăugat Uscatu.

Conferința CSR: Growing Responsible – impactul donatorilor în pandemie este organizată de wall-street.ro, în parteneriat cu Fundația Vodafone România și Penny Market.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri