Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în ultimele zile s-a accentuat transmiterea comunitară cu noul coronavirus, însă nu într-un mod "exponenţial".

"Gândiţi-vă că am avut două weekenduri mari la rând, de vineri până luni seara. Şi am avut şi o aglomerare populaţională în diferite zone ale ţării. S-a trăit acea senzaţie de libertate, am avut o accentuare a transmiterii comunitare. Mă refer nu exponenţial, deocamdată, dar am avut o creştere iar acum noi ne pregătim de astăzi la a treia sesiune de relaxări şi atunci trebuie să ne gândim că în următoare perioadă va creşte, dar controlabil, numărul de cazuri. De aceea ne trebuie şi stare de alertă. Sunt zile cum a fost ieri, duminică, în care au fost recoltări mai puţine, testări mai puţine, dar sper astăzi să avem o scădere a numărului de cazuri noi. Urmează să evaluăm tot ce înseamnă întreaga săptămână trecută şi să ne pregătim după al treilea val de relaxări pentru săptămâna care urmează", a afirmat Tătaru la Digi24, citat de Agerpres.

Citiți și Coronavirus în România: Bilanțul cazurilor a ajuns la 21.999, după ce au fost raportate 320 de noi infecții

El a făcut un apel către populaţie să respecte regulile de precauţie, distanţarea socială.

"Toate cazurile se vor discuta particular, în funcţie de creşterea numărului de cazuri, vedem unde au crescut, vedem care sunt focarele, le izolăm şi restricţiile vor fi doar acolo. Deocamdată ne pregătim pentru a treia serie de relaxări şi fac în continuare apel către populaţie să păstrăm acea precauţie, să avem acea distanţare fizică.", a recomandat ministrul Nelu Tătaru.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri