Consiliul General al Municipiului București a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Metropolitan. Potrivit proiectului, spitalul se va construi pe Șoseaua Pipera, în locul fostei autobaze STB.

Spitalul va fi format din mai multe corpuri de câte opt etaje, printre care o clădire administrativă cu heliport, o clădire de locuințe de șase etaje și o clădire parter care va adăposti o creșă/grădiniță.

Proiectul mai cuprinde alei și drumuri de incintă, dar și o stradă nouă care va realiza legătura între șoseaua Pipera și strada propusă prin PUZ Inel Median (uneşte laturile nord – sud ale terenului). Pe această stradă va fi adus și tramvaiul, de pe strada Dimitrie Pompeiu, cu buclă de întoarcere, potrivit Hotnews.ro.

Indicatorii tehnico-economici pentru spitalul metropolitan propus de primarul Gabriela Firea au fost aprobați de Consiliul General în decembrie 2019. Potrivit documentului, edificarea spitalului va costa 4,7 miliarde lei cu tot cu TVA, aproape un miliard de euro, dintre care 2,4 milioane lei pentru construcție și montaj, iar durata de execuție, 5 ani.

În ciuda sumei grandioase, în acest preț nu este inclusă și dotarea cu aparate medicale, estimată la circa 170 milioane de euro.

Spitalul va avea 750 paturi pentru spitalizare continuă, 107 paturi spitalizare de zi, 93 posturi de tratament, 113 paturi ATI, 44 cabinete ambulatoriu, 33 săli de operație în blocuri operatorii, 13 săli de mici intervenţii în spitalizarea de zi, 8 săli de mici intervenții in Ambulatoriu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri