Comisia Europeană a decis să introducă scutirea temporară de la plata taxelor vamale şi a TVA la importurile de dispozitive medicale şi de echipamente de protecţie din ţări terţe, pentru a contribui la combaterea coronavirusului. Astfel, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată Decizia (UE) 2020/491 a Comisiei privind scutirea de taxe la import și exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare la combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020.

“Aceste prevederi se aplică retroactiv, ceea ce înseamnă că se vor putea recupera taxele vamale și TVA aferentă unor astfel de importuri făcute de asociații și fundații în perioada 1 ianuarie 2020 și până în prezent cât și în viitor până la 31 iulie 2020,” a declarat Cristian Rădulescu, Partner TaxHouse.

În acest sens, se prevede scutirea de la plata taxelor la import și TVA aferentă importului mărfurilor care îndeplinesc următoarele condiții:

1. Mărfurile sunt destinate uneia dintre următoarele utilizări:

a. distribuirea gratuită de către organizaţii de stat sau de organizaţii caritabile sau filantropice autorizate către persoanele contaminate sau cu risc de a fi contaminate cu COVID-19 sau implicate în combaterea epidemiei de COVID-19;

b. punerea, în mod gratuit, la dispoziția persoanelor contaminate sau cu risc de a fi contaminate cu COVID-19 sau implicate în combaterea epidemiei de COVID-19, mărfurile rămânând în proprietatea organizaţiilor de stat sau a organizaţiilor caritabile ori filantropice autorizate.

2. mărfurile îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 75, 78, 79 și 80 din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 și la articolele 52, 55, 56 și 57 din Directiva 2009/132/CE;

3. mărfurile sunt importate pentru a fi puse în liberă circulație de către sau în numele unor organizații de stat, inclusiv organisme de stat, organisme publice și alte organisme de drept public sau de către sau în numele unor organizații aprobate de autoritățile competențe din statele membre.

De asemenea, scutirea de plată a taxelor de import și a TVA de plată în vamă se aplică și pentru bunurile care vor fi puse în liberă circulație de către sau în numele unor organizații de ajutor umanitar în caz de dezastru în vederea satisfacerii necesităților acestora pe perioada în care oferă ajutor în caz de dezastru persoanelor contaminate sau cu risc de a fi contaminate cu COVID-19 sau implicate în combaterea epidemiei de COVID-19;

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri