Un nou focar de cazuri de infectare cu coronavirus a fost depistat în judeţul Prahova, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Bogdan Nica, declarând că spitalele sunt aproape de atingerea capacităţii maxime de internare a pacienţilor confirmaţi cu boala COVID-19, scrie Agerpres.

Nica a precizat, într-o conferinţă de presă, că a fost depistat un nou focar în judeţ, fiind vorba despre 35 de persoane infectate de la un centru de dializă privat din Ploieşti. O altă unitate privată cu profil similar are trei cazuri confirmate în acest moment, toţi cei 38 de pacienţi dializaţi urmând să fie internaţi.

"De trei zile suntem martorii acestui val (...). În ultima zi a stării de urgenţă aveam 76 de îmbolnăviri şi 5 sau 6 decese. Astăzi, 243 sunt în spital şi am trecut demult de 400. Deci am 100 şi ceva de bolnavi internaţi în ultimele 10 zile", a spus directorul DSP.

În context, Nica a precizat că Prahova se află aproape de atingerea limitei maxime de internare a pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus.

"Mai mult de 300 de paturi în Prahova nu avem de unde să luăm. 243 cazuri sunt pozitive acum, inclusiv cei 38 de la dializă, 217 sunt internaţi, 26 în curs de internare. Mai sunt 18 suspecţi la CFR şi 10 suspecţi la UPU", a declarat sursa citată.

Directorul DSP a reamintit faptul că au fost mai multe focare la nivelul judeţului Prahova, între care cel de la centrul de bătrâni de la Izvoarele (71 de persoane, dintre care un beneficiar a decedat), cel de la Exploatare Sistem Zonal Prahova (Apele Române), unde au fost nouă cazuri, şi unul la o firmă de pe platforma Brazi, unde trei angajaţi au fost testaţi pozitiv.

De asemenea, două asistente de la Spitalul de pediatrie au fost testate pozitiv, dar şi o angajată de la blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

În acest ultim caz este vorba despre o persoană care a fost contact al unuia dintre pompierii confirmaţi în urmă cu câteva săptămâni. Aceasta a stat în izolare 10 zile şi se pare că ar fi avut contact cu doar două persoane, a precizat Nica.

"Avem foarte mulţi pozitivi şi lucrul cel mai prost este că aceşti oameni care sunt pozitivi la testul PCR au şi simptome. Asta înseamnă (...), fără să fac o analiză exhaustivă cu pretenţii de studiu clinic, că oamenii stau acasă şi, atunci când se simt foarte rău, (...) se prezintă la unităţile de urgenţă din judeţ", a declarat şeful DSP.

Din punctul său de vedere, creşterea numărului de cazuri de COVID-19 este cauzată de mai multe motive, printre care nerespectarea măsurilor impuse de autorităţi, dar şi campaniile din spaţiul public

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri