La Aeroportul Heraklion din Creta au fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turiști din București și Cluj Napoca, scrie Digi24.

Testarea a durat peste 3 ore, potrivit unui pasager citat de Digi24, care a adaugat că din spusele personalului de la hotel, turiști din alte țări nu au trecut prin astfel de proceduri. Aceasta, deși autoritățile din Grecia dădeau ieri asigurări că posibilitatea ca turiștii români să fie testați pentru COVID-19 este „foarte mică”.

„A fost o surpriză pentru toți pasagerii avionului, cred, pentru că toți eram convinși că testarea va fi aleatorie. Am fost înghesuiți într-un spațiu de nu mai mult de 50 de metri pătrați, nu ni s-au oferit explicații și am înțeles după câteva minute că urma să fim testați absolut toți, lucru care s-a și întâmplat”, a spus el.

Vă imaginați prin ce am trecut cu toții, mai ales că erau acolo mulți copii, care și-au pierdut răbdarea destul de repede. Au fost testați inclusiv bebelușii”, a povestit turistul.

El a spus că nu li s-a oferit nicio informație, iar polițiștii care îi supravegheau au refuzat „destul de brutal” să dea explicații.

Turistul a adăugat că toți pasagerii avionului completaseră online formularul necesar pentru a intra în Grecia și că pe baza acestuia au fost testați.

El a adăugat că pasagerii din toate celelalte avioane care au aterizat în Creta au fost lăsați să plece fără a fi testați, iar explicația dată de angajații aeroportului a fost că erau fie curse interne, fie curse cu escală la Atena.

Citește și: Grecii îi liniștesc pe turiștii români: posibilitatea să fie testați pentru COVID e „foarte mică”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri