Premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Orban a spus că le recomandă cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil.

Premierul Orban a declarat că CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile Guvernului pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor. ”Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare.

Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți.

Cât timp ai fost în zona cu risc maxim sau în contact cu persoane infectate, în urma anchetei epidemiologice se constată asta, e posibil să fii infectat, trebuie să stai în izolare.

Te poate interesa și: Autoritățile nu îi mai pot ține pe români în izolare și carantină. Pacienții Covid au început să plece din spitale

E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament", a precizat Orban.

Ludovic Orban: "Să țină cont de regulile normale și firești în astfel de situații"

Orban a subliniat că, în acest moment, dacă un pacient cu coronavirus cere să fie trimis acasă, nu poate fi împiedicat de managerul spitalului și nici nu poate fi luată față de el măsura izolării la domiciliu.

"Curtea cred că a trimis către publicare decizia. Oamenii să țină cont de toate regulile care trebuie aplicate în astfel de situații, care au avut bază legală. Cât vor fi 3, 4, 5 zile până se adoptă o lege de Parlament, aceste reguli trebuie respectate, pentru că sunt necesare pentru protejarea sănătății și vieții oamenilor".

Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital.

Autoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale.

Premierul Ludovic Orban a anunțat un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședință de guvern la începutul săptămânii viitoare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri