7 Iulie 2020

Focarul de Coronavirus de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti se extinde



Aproape 30 de cazuri noi de COVID-19 şi 6 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore la nivelul judeţului Prahova, focarul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti extinzându-se, notează Agerpres.

Potrivit datelor comunicate de Prefectura Prahova, de la începutul epidemiei şi până în prezent au fost confirmate cu noul coronavirus 614 persoane, cu 27 mai multe faţă de ziua precedentă, dintre care 30 au decedat (6 decese raportate în ultimele 24 de ore), iar 133 au fost declarate vindecate şi externate.

Focarul de la SJU Ploieşti s-a extins, astfel că până acum au fost testate pozitiv 11 persoane, respectiv un medic, patru asistente, două infirmiere şi patru pacienţi.

„Măsurile dispuse de unitatea medicală şi aprobate de către Direcţia de Sănătate Publică ca urmare a acestei situaţii constau în: dezinfecţia tuturor spaţiilor unde au fost identificate cazurile pozitive, restricţionarea deplasării personalului secţiilor Interne I şi Diabet şi Boli de Nutriţie (ambele secţii sunt pe acelaşi tronson) pe alte secţii, sistarea internărilor la Interne I cu dirijarea pacienţilor către alte spitale care au în structura lor şi această specializare", arată sursa citată.

În spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, sunt internate 160 de persoane, dintre care 37 sunt suspecte că ar fi infectate cu noul coronavirus. Dintre pacienţii confirmaţi, în secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 13 (opt sunt ventilaţi mecanic).

Până în prezent, în Prahova, au fost efectuate 7.458 de teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.



Citeste si