Un nou focar de Covid-19 în Prahova, la Spitalul de Pediatrie Ploiești

După ce focarul de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a extins și 11 persoane au fost testate pozitiv, un nou focar de Covid-19 apare în Ploiești. Este vorba despre Spitalul de Pediatrie, unde 9 cadre medicale sunt infectate.

Focarul de la SJU Ploieşti s-a extins, astfel că până acum au fost testate pozitiv 11 persoane, respectiv un medic, patru asistente, două infirmiere şi patru pacienţi.

Un alt focar de infecție este Spitalul de Pediatrie Ploiești, scrie observatorulprahovean.ro, care îl citează pe managerul spitalului unde 9 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus, trei asistente fiind confirmate ieri cu Covid-19.

Săptămâna trecută, un medic și cinci asistente de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, confirmați cu Covid, după ce au participat la o petrecere de pensionare.

Spitalele din Prahova, aproape de atingerea capacității maxime

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Bogdan Nica, spunea săptămâna trecută că spitalele sunt aproape de atingerea capacităţii maxime de internare a pacienţilor confirmaţi cu boala COVID-19, scrie Agerpres.

Citeste si:
Cei doi pacienți arși în incendiul din Prahova sunt transferați în...
UPDATE | Cei doi pacienți...

Nica a precizat, într-o conferinţă de presă, că a fost depistat un nou focar în judeţ, fiind vorba despre 35 de persoane infectate de la un centru de dializă privat din Ploieşti. O altă unitate privată cu profil similar are trei cazuri confirmate în acest moment, toţi cei 38 de pacienţi dializaţi urmând să fie internaţi.

"Mai mult de 300 de paturi în Prahova nu avem de unde să luăm".

Directorul DSP a reamintit faptul că au fost mai multe focare la nivelul judeţului Prahova, între care cel de la centrul de bătrâni de la Izvoarele (71 de persoane, dintre care un beneficiar a decedat), cel de la Exploatare Sistem Zonal Prahova (Apele Române), unde au fost nouă cazuri, şi unul la o firmă de pe platforma Brazi, unde trei angajaţi au fost testaţi pozitiv.

Citeste si:
Risc de radiații în Ploiești, la fosta rafinărie Astra
Risc de radiații în Ploiești,...
Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri