10 Iulie 2020

Antibiotice Iaşi livrează spitalelor din SUA şi UK două medicamente folosite în tratamentul COVID-19



Antibiotice Iaşi, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, a intrat pe pieţele din SUA şi Marea Britanie cu două noi medicamente folosite în tratamentul asociat COVID-19, după ce a câştigat licitaţiile organizate de sistemele de sănătate din cele două ţări.

La începutul lunii iulie Antibiotice a făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecțioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19, destinate spitalelor din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Aceaste prime livrări sunt avangardă unui contract încheiat cu autoritățile din aceste țări, în urma câștigării licitațiilor organizate de sistemele de sănătate britanice și americane, potrivit unui comunicat.

În total, compania farmaceutocă va livra 2,5 milioane de flacoane până la finalul anului 2020. În acest moment, Antibiotice este deja înscrisă în cursa licitațiilor pentru anul 2021, compania urmărind continuarea proiectelor pe termen lung.

“Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reușit în această perioada dificilă pentru noi toți, cu multe restricții, să punem la dispoziție tratamente asociative Covid -19 atât pe piața internă cât și pe piețele internaționale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecțioase pentru pacienții din România pe care ii tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director Marketing și Vânzări Piață Internațională.

În SUA, Antbiotice Iași este prezentă de peste 10 ani

Accesarea pieței Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al Antibiotice destinat piețelor europene, alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda. În SUA, compania este prezetă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piață a acestui nou produs de generație superioară, pentru care există puțini producători la nivel mondial, Antibiotice și-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecțioase utilizate în spitalele americane.

“Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptați de sistemele de sănătate din țări puternic reglementate și concurate cum sunt cele din Uniunea Europeană, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate de Antibiotice Iași și implicit o recunoaștere a performanței industriei farmaceutice românești”, a mai spus Racoveanu.

Pentru că aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe piețele Marii Britanii și SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor și cerințelor aplicabile pe aceste piețe, obținerea autorizării de punere pe piață, participarea în licitații și identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piață.

Antibiotice este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile și în alte sisteme de sănătate internaționale precum Serbia, Vietnam și Republica Moldova.



Citeste si