15 Iulie 2020

Niciun centru de testare COVID-19 în Caraș-Severin. Ce sunt nevoiți să facă cei care vor să plece în vacanță



În Caraș-Severin nu există, momentan, niciun centru de testare COVID-19, iar cei care au nevoie de acest test trebuie să meargă fie în județul Timiș fie să apelez la puținele centre de recoltare din Banatul de munte.

Cei care vor să meargă la muncă sau în concediu în state care solicită un test COVID negativ trebuie să meargă în județul Timiș sau să apeleze la puținele centre de recoltare din Banatul de munte, scrie Europa FM.

Numărul mare de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 din ultima săptămână ce au avut loc în România, a venit la pachet cu o serie de restricții și condiții din partea altor țări. Cipru, Grecia și Austria sunt țări care cer turiștilor și muncitorilor un test COVID-19, nu mai vechi de 3 până la 4 zile.

Conform site-ului Ministerului Sănătății, în Banatul de munte nu există niciun centru de testare COVID-19.

Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin spune că Spitalul Județean de Urgență va deveni centru județean de testare COVID-19, însă, acesta nu va fi destinat testărilor la cerere.

Cei care nu vor să meargă în Timiș pentru testul Covid, trebuie să știe că în Banatul de munte există câteva centre de testare la laboratoare de analize private din Reșița, Oțelu Roșu și Caransebeș, însă acestea nu sunt decontate de casa de asigurări de sănătate și cele mai multe testează existența anticorpilor în sânge, nefiind vorba de teste moleculare RT PCR.

Acestea nu sunt valabile la trecerea graniței spre țările care au impus restricții României.



Citeste si