Incertitudinea în privința transmisiei virusului SARS-CoV-2 continuă. Experții susțin că este puțin probabil să te infectezi din cauza telefonului, dar recomandă dezinfectarea costantă a acestuia, pentru a reduce riscurile.

Deși nu a apărut până acum un caz de transmisie a virusului prin suprafața telefonului, experții susțin că dezinfecția telefonului este o practică igienică foarte utilă, precum spălatul mâinilor, scrie abcnews.go.com.

Atât Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cât și centrele de prevenție și control al bolii spun că, teoretic, este posibil ca virusul care cauzează boala COVID-19 să trăiască pe suprafețe și să infecteze oamenii, dar această teorie nu a fost încă demonstrată. OMS citează studii potrivit cărora virusul poate supraviețui pe suprafețe precum plasticul, sticla sau metalul pentru o perioadă care variază de la ore la zile, în funcție de mediu, de tipul suprafeței și chiar de zonă.

Până acum nu există studii specifice care să demonstreze în mod direct transmisia prin atingerea suprafețelor.

Aceasta nu este sursa primară de transmisie a virusului, dar trebuie să reducem sursele, pe cât posibil. Așa cum le recomandăm oamenilor să se spele pe mâini, la fel de bine le putem spune să își dezinfecteze telefonul”, a declarat Simone Wildes, doctor infecționist în cadrul unui spital din New York.

SARS și MERS, virusuri apropiate de SARS-COV-2, trăiesc pe suprafețe și se pot răspândi atunci când suprafețele contaminate sunt atinse. Experții îndeamnă la prudență, în contextul în care descoperim constant informații noi despre noul Coronavirus.

„Dacă nu îi lași pe alții să se joace cu telefonul tău, vei avea un risc mai scăzut de contaminare. Dacă este contaminat, cel mai mare risc este să îl apropii de față”, a declarat doctorul David Cennimo.

Electronicele ar trebui curățate constant, conform indicațiilor producătorului. În lipsa indicațiilor, electronicele ar trebui curățate cu o soluție cu cel puțin 70% alcool. Altă opțiune este lumina ultraviolet, dar această metodă nu a fost dovedită funcțională în cazul noului Coronavirus.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri