Cel puțin un vaccin pentru Covid-19 va fi gata la începutul anului viitor, iar distribuția sa în masă ar urma să se desfășoare la jumătatea lui 2021.

Soumya Swaminathan, coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat că cercetările pentru descifrarea genomului coronavirusului au început în ianuarie, iar în şapte luni s-au făcut mari progrese, însă mai este de lucru până la obţinerea unui vaccin/

Soumya Swaminathan a precizat că în prezent OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice şi că riscul este mic să eşueze chiar toate. Aşadar, un vaccin ar putea fi disponibil la începutul anului viitor, după care urmează producţia pe scară largă, deci există speranţa că ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021.

Presupunând că fiecare din cele 20 de vaccinuri candidate are şanse de 10% să fie corespunzător, ar însemna că am putea avea unul sau două vaccinuri, poate chiar mai multe.

Progresele sunt cele mai rapide înregistrate până acum în domeniu, faţă de orice altă boală din trecut. De la publicarea în ianuarie a secvenţei ARN-ului virusului şi până la prima testare a unui vaccin, în martie au trecut doar trei luni – un succes fără precedent, susţine Swaminathan. Este posibil ca testele pe scară largă privind eficienţa – aşa-numita fază a treia – să se încheie în mai puţin de un an de la începutul cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Încheierea acestei faze nu înseamnă neapărat că vaccinul este eficient, sigur şi gata de utilizare.

Din cauză că nu se poate prevedea care linie de cercetare va avea succes, abordarea OMS este efectuarea de teste pentru un număr cât mai mare de vaccinuri. Nivelurile de interes şi de investiţii sunt ridicate, dar există anumite criterii. Nu este suficient ca vaccinul să protejeze doar 20-30% din pacienţi, deoarece asta nu va asigura încheierea pandemiei; este nevoie de o protecţie de 70%, în condiţii de siguranţă, potrivit OMS.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri