Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în perioada următoare va fi nevoie de detaşări de medici şi personal medical pentru a acoperi necesităţile constatate la nivelul unor spitale în privinţa activităţii de terapie intensivă.

"Până vom alcătui acel corp de voluntari, avem la îndemână în acest moment detaşarea, la început voluntară, apoi detaşare după nevoi, chiar în aceste momente împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă facem şi am şi făcut zilele trecute evaluarea a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă, rezident de terapie intensivă şi de boli infecţioase; în următoarea perioadă vom avea nevoie de detaşări. Noi mizăm pe acea detaşare voluntară, în care colegii noştri medici beneficiază şi de acel 50% spor plus 2% care sunt diurna şi sperăm ca acest lucru să se întâmple voluntar. Activitatea medicală este un act profesional şi eu sper ca toţi colegii mei să înţeleagă că este un moment dificil pe care trebuie să îl trecem împreună", a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul a precizat că, potrivit legii, detaşarea se poate face şi "involuntar".

"Noi vom face în aşa fel încât acele unităţi medicale să beneficieze de personalul de care au nevoie pentru a putea trata pacientul infectat COVID. Contează şi pentru noi primează sănătatea pacienţilor noştri şi sănătatea poporului român", a arătat el.

Aceste precizări au fost făcute fiind întrebat despre măsurile ce vor fi aplicate pentru acoperirea necesarului de medici de terapie intensivă, pornind de la exemplul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" unde au fost instalate 24 de noi paturi la ATI, dar unde nu există suficient personal medical pentru a le gestiona.

El a precizat că şi medicii de familie pot fi implicaţi în monitorizarea situaţiei pacienţilor aflaţi în izolare la domiciliu, dar şi în derularea unor anchete epidemiologice.

"S-a discutat acest lucru. Medicii de familiei pot fi implicaţi în acest moment pentru cei ce sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătură permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri", a menţionat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a participat, marţi, alături de premierul Ludovic Orban şi vicepremierul Raluca Turcan, la o videoconferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema modului de gestionare a crizei sanitare, desfăşurată la Ministerul Sănătăţii, în urma intrării în vigoare a noii legi a carantinei şi izolării - Legea 136/2020.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri