Tratamentul pentru noul coronavirus presupune costuri greu de suportat pentru mulți români, dacă nu ar fi decontate de stat. Factura poate ajunge chiar și la 16 mii de lei de pacient, în funcție de gravitatea bolii și de cât de mult a stat persoana respectivă internată în spital, scrie Digi24.

„Costurile sunt diferențiate pentru fiecare pacient în parte. Pentru pacienții asimptomatici costurile au fost mici, în jur de 700-800, costurile diferă pentru fiecare. Cifrele aici se mișcă. Pentru pacienții care au avut probleme, care au stat cel mai mult în secțiile de terapie intensivă sau pentru pacienții ale căror teste s-au negativat foarte târziu, costurile ajung și până la 160 de milioane, vorbesc de bani vechi”, a declarat Constantin Tîrziu, managerul spitalului Târgu Cărbunești.

În medie, pentru fiecare bolnav de COVID, Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești cheltuie 7.500-8.000 de lei.

Și Spitalul Județean de Urgență din Gorj are probleme. În acest moment, 53 din cele 75 de locuri pentru pacienții cu COVID sunt ocupate.

„În medie, pentru un pacient care petrece aproximativ 12 zile în unitatea noastră costurile de spitalizare ar fi undeva la 10.000 de lei, la care se mai adaugă costurile de hrană, analize și medicamentele, acestea sunt undeva pe la 2.000 de lei, ceea ce înseamnă că un total ar fi de 12.000 de lei noi”, spune Florin Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Gorj.

Sursa foto: theskaman306 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri