Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, vine cu sfaturi despre gestionarea corectă a planului alimentar atunci când mergem în concediu fără a acumula kilograme în plus la întoarcerea din vacanță. Principalul sfat este ca 8 din 10 mese să fie sănătoase.

Cori Grămescu este de părere că în vacanță este absolut normal și chiar recomandat să relaxăm alegerile alimentare, mai ales dacă suntem implicați într-un proces de slăbire. Pentru a reuși să ne menținem în timp este foarte benefic să ne permitem să ne bucurăm și de alimente care nu sunt recomandate în dietele de slăbire. Însă trebuie să fim atenți să nu facem excese dramatice. De exemplu, un obiectiv rezonabil și realist este să ne menținem greutatea în vacanță, fără să ne restricționam prea tare.

„În vacanță ar trebui să consumăm mâncare în preajma nivelului nostru energetic de menținere, să avem majoritatea meselor sănătoase, cu mici tratații din alimentele care ne plac. Ca reguli de bază, 8 din 10 mese ar trebui să fie sănătoase și să consumăm legume, carne slabă și eventual o felie de pâine sau un cartof copt, iar la 2 dintre mesele la care alegem să mâncăm fără a ne respecta planul sănătos de mese să optăm fie pentru o jumătate de desert, fie pentru o jumătate de porție de pizza, paste sau ceva după care tânjim, pe lângă felul principal sănătos pe care trebuia sa îl mâncăm oricum. De asemenea, este important să dăm atenție și momentului din zi când alegem aceste mici tratații, iar ideal e sa optăm pentru masa de prânz sau una din gustările din prima parte a zilei”, ne sfătuiește Cori Grămescu.

Citește și: Cori Grămescu: Sălile de sport vor înregistra pierderi de până în 2.000 de euro pe lună, la nivel de grup, cât timp pandemia de Covid-19 le ține închise

În ceea ce privește consumul de alcool (despre care este cunoscut faptul că încetinește procesul de slăbit), Cori Grămescu spune că nu este o problemă dacă nu facem exces și dacă bem apă.

Ar trebui să acompaniem fiecare pahar de alcool de 2-3 pahare de apă și să fim moderați în alegerile noastre. Dacă bem un pahar de vin pe zi în vacanță nu pățim absolut nimic și putem urca până la 2-3 pahare, dacă dorim. Pentru perioade scurte de timp nu se întâmplă mare lucru, mai ales că obiectivul nostru ar trebui să fie ca în vacanță să ne relaxăm, să experimentăm și să ne menținem greutatea

Cori Grămescu - coach de lifestyle și nutriție

Un alt aspect la care trebuie să fim atenți în concediul îl reprezintă modul în care ne evaluăm efortul fizic pe care îl facem în concediile active. Plimbările, înotul, mersul pe bicicletă într-un mod lejer nu intră în categoria activitate fizică de tip fitness și nu pot compensa mesele cu un conținut caloric ridicat.

Vezi și: Cori Grămescu: Cea mai importantă schimbare în industrie este obligativitatea asigurării unui spațiu minim pentru fiecare client

„De obicei avem tendința să supraevaluam efortul fizic și să subevaluam cât de mult mâncăm de fapt. Recomandarea mea ar fi ca în zilele în care avem activitate fizică susținută să ne bucurăm de ceea ce vrem să mâncăm fără să ne preocupam de calorii, dar fără să alegem total iresponsabil. Este bine ca și în zilele active să menținem această proporție de 8 la 10 , în care 20% din alimentele noastre dintr-o săptămână să fie din categoria „mănânc ce vreau”, dar fără să derapăm mai mult de atât, pentru că riscăm să ne întoarcem din concediu cu kilograme în plus. Flexibilitatea alimentara nu înseamnă exces alimentar, ci din contra, ne asigură că ne putem bucura de preparatele pe care le dorim fără să suportăm consecințele kilogramelor nedorite”, a declarat Cori Grămescu.

În 2020 Cori Grămescu a fondat yummdiet.com, o platformă de diete personalizate în care meniul generat se face doar cu ingredientele selectate de clienți. Aplicația are deja peste 1.500 de membri care și-au plătit un abonament și au urmat dieta, iar 30% din clienții Yummdiet urmează dieta și în a doua lună, o rată de retenție cu 10% mai mult decât media de 20% a dietelor obișnuite la nivel mondial.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri