Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia, a anunțat pe Twitter că a semnat un ordin conform căruia toți cetățenii care vin din România și Bulgaria trebuie să intre automat în carantină odată ce ajung pe teritoriul Italiei.

"Tocmai am semnat ordinul care prevede carantinarea celor care au fost în România sau Bulgaria în ultimele 14 zile. Această măsură este deja valabilă în cazul celor care provin din țări non-UE și non-Schengen. Virusul nu a fost înfrânt și continuă să circule. Este încă nevoie de o mare precauție", a declarat Roberto Speranza.

Decizia autorităților italiene vine pe fondul creșterii constante în ultima lună a noilor cazuri de infectare cu Covid-19 în România.

În Italia trăiește cea mai mare comunitate de români din afara granițelor.

Este pentru prima dată de la redeschiderea frontierelor sale pentru cetăţenii străini, pe 3 iunie, când Italia decide să aplice regula carantinei pentru persoanele venite dintr-o altă ţară a Uniunii Europene.

Hotărârea anunţată vineri poate avea un impact semnificativ, întrucât Italia găzduieşte mari comunităţi de imigranţi din România şi Bulgaria, notează DPA.

UPDATE: 14 zile de carantină

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, autorităţile italiene au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul ţării pentru persoanele care vin din România - şi anume acestora li se aplică obligativitatea supravegherii medicale şi autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

În Italia epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate, şi anume cazurile importate.

Joi au fost confirmate pe ansamblul ţării 306 noi cazuri de COVID-19, faţă de 282 miercuri, din care 10 decese

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri