Comisia Europeană a rezervat în numele celor 27 state membre 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 în pregătire la laboratorul francez Sanofi, relatează AFP.

Executivul european continuă şi "discuţiile intensive" cu alţi fabricanţi de vaccinuri, a precizat acesta într-un comunicat.

Potrivit Bruxellesului, "contractul avut în vedere cu Sanofi ar furniza tuturor statelor membre o opţiune pentru cumpărarea vaccinului". Discuţiile între Comisie şi laborator au permis instituirea unui cadru pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze, dacă un vaccin "sigur şi eficient" este dezvoltat, scrie Agerpres.

"Deşi nu ştim astăzi ce vaccin va fi cel mai eficient în cele din urmă, Europa investeşte într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promiţătoare, bazate pe diferite tipuri de tehnologii. Asta ne sporeşte şansele de a obţine rapid un remediu eficient împotriva virusului", a explicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cu câteva ore înainte de anunţul european, Sanofi şi laboratorul britanic GSK au anunţat că vor primi până la 2,1 miliarde de dolari din partea SUA pentru dezvoltarea potenţialului lor vaccin anti-COVID-19, după ce au fost selecţionaţi pentru a le furniza 100 de milioane de doze americanilor.

Guvernul francez a salutat anunţul Comisiei Europene, care "va permite fiecărui stat membru al Uniunii Europene să comande vaccinul în condiţii avantajoase, odată ce acesta va aduce suficiente dovezi privind eficienţa sa şi lipsa efectelor secundare".

La jumătatea lunii iunie, Comisia Europeană a publicat o strategie privind vaccinurile. Acest plan de acţiune prevede semnarea "de contracte de achiziţie anticipate" cu producătorii de vaccinuri, finanţate prin instrumentul de ajutor de urgenţă (circa 2,4 miliarde de euro), instituit în timpul crizei. Obiectivul este de "a asigura o producţie suficientă de vaccinuri în UE" şi "o aprovizionare suficientă a statelor membre".

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri