Managerul de la Instititul Marius Nasta, Beatrice Mahler, anunţă că, de două săptămâni, la acest spital nu mai este niciun pat liber la ATI și că dacă unul rămâne liber, în câteva minute se ocupă. În plus, deja se face rotirea bolnavilor la ATI.

Creşterea cazurilor noi de coronavirus de la o zi la alta a dus la o situaţie îngrijorătoare la Instititul Marius Nasta, din Capitală. Managerul instituţiei, Beatrice Mahler, anunţă că, de două săptămâni, la acest spital nu mai este niciun pat liber la ATI și că dacă unul rămâne liber, în câteva minute se ocupă. În plus, deja se face rotirea bolnavilor la ATI.

"Este îngrijorătoare creșterea numărului de cazuri, cele mai multe sunt concentrate într-o anumită zonă a țării. Creșterea în București va duce cu siguranță și la creșterea numărului de pacienți care vor avea nevoie de asistență în ATI.

E nevoie de paturi de terapie intensivă, de aparatură, dar și de resursă umană specializată, care trebuie să fie și la nivelul asistentelor, nu doar a medicului. Este o situație delicată pentru care fiecare trebuie să devenim responsabili", a declarat Beatrice Mahler, potrivit Digi24.

La ”Marius Nasta”, de două săptămâni nu mai sunt paturi la ATI

”Acum, la `Marius Nasta` – de două săptămâni nu avem paturi de ATI. Când se eliberează un pat, se ocupă în următoarele minute. Sunt pacienți pe secție care au nevoie de terapie intensivă și se face bilanț în fiecare moment.

Pacientul care are cea mai mare nevoie de asistență în terapie e admis în terapie, iar cel care este cel mai bine de la ATI se mută pe secție. E un schimb de pacienți cu prioritizarea celui care are cea mai mare nevoie.

În condițiile în care un pacient are nevoie de ATI, iar niciun pacient de acolo nu e suficient de stabil ca să fie admis pe secție, se ia legătura cu centrul operativ și cerem transferul în altă unitate. Până acum nu am avut această situație, până acum am putut continua terapia pe secție. (...)

Acum reușim să manageriem situația, dar volumul de muncă în ultima săptămână s-a triplat", a declarat Beatrice Mahler.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri