4 August 2020

Un focar de COVID-19, depistat la Trezoreria Ploieşti. Numărul focarelor active din județ a ajuns la 12



Un nou focar de COVID-19 a fost depistat pe raza judeţului Prahova, la Trezoreria Ploieşti, numărul focarelor active ajungând astfel la 12, cu un total de 222 de persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus.

61 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în judeţ în ultimele 24 de ore, cinci dintre ele fiind la angajaţi din cadrul unui serviciu al unei instituţii publice de pe raza judeţului Prahova, anunță Prefectura.

Noul focar este la Trezoreria Ploieşti, a confirmat prefectul Cristian Ionescu, scrie Agerpres.

În urma celor constatate, s-a dispus identificarea şi testarea contacţilor direcţi, precum şi carantinarea acestora, iar unitatea respectivă va fi dezinfectată.

12 focare sunt active în acest moment în judeţ, dintre care şase sunt la diverse unităţi economice, patru la unităţi sanitare, unul la o instituţie publică (Trezoreria Ploieşti) şi un altul în satul Gornet, care se află în carantină.

În cele 12 focare au fost testate pozitiv 222 de persoane, însă acestora li se adaugă şi contacţii care, ulterior, au avut teste pozitive pentru COVID-19, a precizat sursa citată.

În acest moment, peste 90% din paturile alocate pacienţilor diagnosticaţi cu noul coronavirus sunt ocupate, a mai informat Prefectura Prahova.

În ultimele 24 de ore, încă cinci decese asociate noului coronavirus au fost raportate în judeţ în rândul unor persoane care prezentau comorbidităţi.

"Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul judeţului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 2.195 de persoane. Dintre acestea, 246 au fost declarate vindecate şi externate, iar 93 au decedat. (...) Numărul total de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 14.688. Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 26 de pacienţi, dintre care 14 sunt ventilaţi", se menţionează în comunicatul Prefecturii.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a emis 120 de decizii de izolare şi 1.100 de decizii de carantină.



Citeste si