5 August 2020

OMS: Ponderea tinerilor de până în 24 de ani infectaţi a crescut de trei ori în cinci luni



Tinerii care merg în cluburi de noapte şi pe plaje determină o creştere a numărului cazurilor noi de coronavirus la nivel mondial, ponderea persoanelor infectate cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani crescând de trei ori în aproximativ cinci luni, atrage atenția Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

O analiză efectuată de OMS la nivelul celor 6 milioane de cazuri de infecţii cu noul coronavirus produse în perioada 24 februarie – 12 iulie a constatat că ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a urcat de la 4,5% la 15%, scrie Reuters.

Cu excepția Statelor Unite, care se află pe primul loc, cu un total de 4,8 milioane de cazuri, state europene ca Spania, Germania şi Franţa, dar şi state asiatice precum Japonia, au anunţat că mulţi dintre cei infectaţi sunt tineri.

Te poate interesa și: Fiica unor ambulanțieri și-a infectat zeci de prieteni

”Persoanele mai tinere tind să fie mai puţin vigilente să poarte mască şi să respecte distanţarea socială”, a declarat Neysa Ernst, director în cadrul diviziei pentru siguranţă biologică la Johns Hopkins Hospital, în Baltimore, Maryland.

”Totodată, călătoriile sporesc probabilitatea de contractare şi răspândire a noului coronavirus”, a spus sursa citată, adăugând că tinerii circulă mai mult pentru a merge la serviciu, la plajă sau la pub, sau pentru a cumpăra alimente.

Potivit datelor OMS, pentru copiii cu vârste de 5-14 ani, ponderea infectărilor a fost de 4,6%, în creştere de la 0,8%, în perioada 24 februarie – 12 iulie, când testările au crescut, iar experţii în domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi că redeschiderea şcolilor ar purtea duce la o creştere a numărului de cazuri.

Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din Statele Unite, a cerut tinerilor, luna trecută, să menţină distanţarea socială, să poarte măşti şi să evite locurile aglomerate, avertizând că şi persoanele asimptomatice pot răspândi virusul.

Şi experţii în domeniul sănătăţii din alte ţări au cerut măsuri similare, ei spunând că tinerii infectaţi au simptome puţine.



Citeste si