6 August 2020

Nelu Tătaru: Orice aparat RT PCR poate elibera teste fals-pozitive sau fals-negative



Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, aflat într-o vizită la Brașov a declarat că orice aparat Real Time-PCR poate elibera un rezultat fals-pozitiv sau fals-negativ. Prin urmare, ministrul insistă asupra coroborării dintre analiza medicală cu cea paramedicală, pentru evitarea unor astfel de erori.

Nelu Tătaru face apel la cadrele medicale pentru o examinare corectă și completă a pacienților testați, pentru a reduce erorile în definitivarea diagnosticului. Consultația medicală, însoțită de testare sunt cheia stabilirii diagnosticului de Covid-19 pozitiv sau negativ.

Totodată, ministrul Sănătății a declarat că suntem pregătiți pentru redeschiderea anului școlar, în condițiile în care, în prezent, doar 51 de localități se află în cod roșu, prezentând risc major de infectare cu noul virus.

Anunțul redeschiderii școlilor a fost făcut ieri de către președintele Klaus Iohannis, care a declarat că dacă numărul de noi cazuri va fi unul foarte mare, începerea anului școlar va fi amânată.

”Noi calculăm acum un scenariu în care nu va fi considerabil mai rău decât acum şi şcoala începe pe 14 septembrie. Dacă, totuşi, se întâmplă să avem foarte multe cazuri atunci când ar trebui să înceapă şcoala, evident că vom amâna începerea anului şcolar, dar numai atunci când specialiştii Ministerul Sănătăţii ne spun că 'acum nu se mai poate' sau 'acum se poate'", a explicat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni.



Citeste si