România a depășit săptămâna trecută borna de 60.000 de cazuri, îndreptându-se spre un nou nivel al cazurilor. În urma testărilor din weekend, cele mai recente cifre indică 779 de noi cazuri, dar cu un record al pacienților în secțiile de ATI, 476 la număr. wall-street.ro a luat legătura cu dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş”, care a declarat că aceasta este săptămâna în care vom afla dacă restricțiile impuse au dat roade bune sau nu.

Dr. Adrian Marinescu a declarat că cifrele raportate pentru ziua de astăzi nu ar trebui să ne surprindă, în condițiile în care venim după un weekend. Acesta a menționat că testele efectuate sunt în număr mai mic și în plus, acestea sunt realizate țintit, în cazul unor urgențe medicale.

”Cifrele nu trebuie să ne bucure foarte mult, în sensul în care să considerăm că am scăpat de pericol și avem un număr mai mic de cazuri. Am spus-o și o repet, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de weekend. Cât despre pacienții internați la ATI, din păcate, este vorba despre o creștere constantă. Internările la Terapie Intensivă sunt de lungă durată, iar paturile nu se eliberează atât de repede precum cele din saloanele obișnuite”, a explicat medicul de Boli Infecțioase.

Vezi și: EXCLUSIV Dr. Adrian Marinescu: După 15 august vom vedea o scădere a numărului de infectări

De asemenea, dr. Adrian Marinescu a declarat că nu se așteaptă la o explozie de cazuri pentru ziua de mâine, dar va fi un număr echivalent cu cele raportate până acum, în timpul săptămânii. În plus, acesta consideră că aceasta este săptămâna în care ar trebui să asistăm la o ameliorare a crizei sanitare.

”Vom avea mai multe infectări, asta este clar, dar aceasta este săptămâna în care ar trebui să începem să vedem efectele restricțiilor impuse. Ar trebui să vedem o stabilizare a numărului de infectări, comparând raportările săptămânale”, a mărturisit dr. Adrian Marinescu.

Citește și: Medic de Boli Infecțioase, mesaj către români: Respectați cadrele medicale!

În plus, medicul infecționist a adăugat că este normal să existe și fluctuații, ținând cont de numărul de teste sau de testele care se fac la cerere, însă comparând cazurile active pe săptămâni, ar trebui să asistăm la un echilibru al numărului de infectări.

Ce se întâmplă dacă nu avem o stabilizare a numărului de cazuri

Cu toții sperăm la un echilibru în sistemul sanitar românesc și așteptăm acea scădere a numărului de noi infectări. Însă se pare că aceste date întârzie să apară.

Întrebat dacă vom ajunge la 70.000 de cazuri la finalul acestei săptămâni, medicul de Boli Infecțioase a transmis că nu acest prag este cel relevant. Ci trebuie să ne îndreptăm atenția asupra comparației între săptămâni, din punct de vedere al numărului de pacienți infectați activi.

Un alt aspect pe care medicul îl scoate în evidență este faptul că, deși vom asista la o scădere, aceasta nu se va reliefa în numărul pacienților internați la ATI, deoarece îmbunătățirile din secțiile de Terapie Intensivă apar după o perioadă mai lungă de timp.

Citește și: Dr. Adrian Marinescu despre pacienții internați în ATI: Asimptomaticii pot dezvolta o formă severă de coronavirus

Totuși, dacă nu vom asista la mult așteptata ameliorare a crizei sanitare, dr. Adrian Marinescu susține că restricțiile impuse nu au devenit, în mod cert, o rutină.

”Dacă nu avem efecte și nu vedem o îmbunătățire până la 15 august, este clar că măsurile luate până acum nu au reprezentat o rutină pentru români. Dar este un calcul imprevizibil, depidem de factori variabili în această situație. Spre exemplu, depindem de ceea ce face fiecare, de ceea ce au implementat operatorii economici, dar și de cum au reușit autoritățile să controleze și să verifice respectarea măsurilor adoptate”, a conchis dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”.

Te poate interesa și: INTERVIU Alexandru Rafila: Momentul critic va fi ocuparea pe de-a-ntregul a secțiilor ATI

Încă 779 de persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore în România, la terapie intensivă fiind internate 476 persoane, un record de la începutul pandemiei în România. Totodată, au fost confirmate 29 de decese. Făcând un total al săptămânii trecute, România înregistrează nici mai mult, nici mai puțin de 8.582 de noi cazuri, confirmate inițial. La acestea se adaugă pacienții reconfirmați, care sunt în număr de 4.525. Prin urmare, în săptămâna 3-9 august, în România au existat confirmați pozitiv cu noul virus 13.107 de indivizi.

Sursa foto: Mika Baumeister/Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri