27 August 2020

E nevoie de sânge! Centrele de Transfuzie din întreaga țară vor fi deschise sâmbătă



Centrele de Transfuzie Sanguină din întreaga țară vor fi deschise, sâmbătă, donatorilor de sânge și plasmă convalescentă COVID-19, anunță Institutul Național de Hematologie Tranfuzională.

Programul va fi între 7.30 – 13.00.

„Institutul Național de Hematologie Transfuzională Prof. Dr. C.T. Nicolau București are plăcerea să vă informeze faptul că sâmbătă, 29 august 2020, Centrele de Transfuzie Sanguină din întreaga țară vor fi deschise donatorilor de sânge și plasmă convalescentă COVID-19, programul fiind 07.30 – 13.00”, transmite directorul general al INHT, Violeta Carmen Oancea.

Potrivit sursei citate, întregul proces de donare se va face cu respectarea normelor de securitate sanitară.

Unde vor fi deschise centrele

Cadrele medicale din București, Alba Iulia, Arad, Pitești, Bacău, Oradea, Bistrița Năsăud, Botoșani, Timișoara, Brașov, Brăila, Buzău, Reșița, Călărași, Cluj, Constanța, Sântu Gheorghe, Târgoviște, Craiova, Galați, Giurgiu, Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Deva, Slobozia, Iași, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Slatina, Ploiești, Satu Mare, Zalău, Sibiu, Suceava, Alexandria, Tulcea, Bârlad, Râmnicu Vâlcea și Focșani vor realiza cu atenție selecția și monitorizarea donatorilor pe tot parcursul procesului de donare.

„Împreună cu donatorii, suntem dedicați cauzei noastre de redare a speranței și bucuriei de a trăi persoanelor aflate în suferința și a căror viața atârnă de un strop de sânge”, transmite Violeta Carmen Oancea.

Programul centrelor de transfuzie sanguină este de luni până vineri, însă autoritățile vor ca acestea să fie deschise în ultima sâmbătă din lună, iar dacă vor fi donatori, centrele să fie deschise în fiecare zi de sâmbătă.



Citeste si