7 Septembrie 2020

Update: Primăria Capitalei a decis să testeze gratuit elevii și profesorii din București, suspecți de COVID-19



Update (12:53): Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de luni, trei proiecte de hotărâre care vizează testarea copiilor din unităţile de învăţământ din Bucureşti, a cadrelor didactice, a personalului medical, a angajaţilor STB, a celor din farmacii şi din domeniul alimentaţiei publice, scrie Agerpres.

Știrea inițială:

Consilierii generali ai Primăriei Municipiului București dezbat astăzi proiectul propus de Gabriela Firea care vizează testarea elevilor și a cadrelor didactice din unitățile școlare din Capitală. Proiectul include și testatarea personalului medical, precum și a angajaților de la STB.

Investiția totală în proiect depășește 55 de milioane de lei. Bugetul propus pentru testarea elevilor și profesorilor se ridică la 50 de milioane de lei.

Proiectul poartă numele „Școli sănătoase în București” și prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 200 de lei către persoana care urmează să fie testată. 250.000 de elevi din unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din Bucureşti ar putea beneficia de această testare.

În cadrul acestui program de testare, beneficiarii vor fi elevii înscriși în anul școlar 2020-2021, care manifestă simptome specifice SARS-COV-2, cum ar fi febră, tuse, strănuturi repetate, roşu în gât, scrie spotmedia.ro.



Citeste si