Aceste proteste au o contribuție importantă la creșterea numărului de cazuri. Cred că și numărul de persoane internate la ATI va crește. Mă revoltă acest tip de proteste și inconștiența oamenilor, precizează Diana Stoica, medic specialist epidemiolog Spitalul Județean Focșani.

Epidemiologul precizează că protestele, precum cel organizat pe 19 septembrie în Piata Universității, pot fi sursa unor focare.

”Se poate constitui un focar atât timp cât avem mai multe surse, chiar dacă sunt asimptomatice, ele pot transmite boala. De la protest, oamenii pleacă acasă și se întâlnesc cu persoane vulnerabile. Luând în considerare și copiii prezenți la protest, cred că o să ne trezim cu închiderea mai multor școli”, adaugă Diana Stoica într-o intervenție la postul de televiziune Digi24.

Reamintim că pe data de 19 septembrie, în jur de 400 de persoane s-au strâns în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva purtării măștilor de procție. Aceștia au strigat diverse mesaje precum ”Copii nostri nu sunt cobaii vostri” sau ”Testați, nu ne sufocați”.

În ultimele 24 de ore, 1.231 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România, ca urmare a 13.391 de teste prelucrate. Alte 33 de decese au fost raportate, iar numărul de pacienți aflați la ATI este de 470.

Un număr de 1231 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 13391 de teste prelucrate, iar alte 33 de decese au fost raportate. 7120 de persoane sunt internate, dintre care 470 de pacienți se află la Terapie Intensivă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri