Activitatea Clinicii Provita Alexandrina din București a fost sistată în această dimineață, după ce, la o testare de rutină, 6 asistente medicale generaliste au fost confirmate azi-noapte cu COVID-19. Pentru a-și proteja pacienții și personalul, conducerea clinicii nu a mai deschis centrul azi, iar toate programările pentru următoarele două zile au fost anulate.

Echipa activă a centrului a fost testată în această dimineață, iar personalul auxiliar a efectuat dezinfecția la prima oră, conform regulamentului, cu ajutorul nebulizatoarelor și a lămpilor UV, se arată într-un anunț din partea clinicii.

„Am contactat imediat DSP-ul și așteptăm vizita inspectorilor pentru a dispune toate măsurile care se impun pentru a preveni apariția altor cazuri. Pe lângă igienizarea făcută intern în această dimineață, am solicitat și o firmă specializată, agreată de Direcția de Sănătate Publică, pentru a dezinfecta întreaga suprafață a centrului. Angajații depistați nu au manifestat niciun simptom în clinică, iar în timpul consultațiilor au purtat echipamentul prevăzut de metodologie. Din fericire, starea lor de sănătate este bună și sunt izolați la domiciliu. Așteptăm definitivarea anchetei epidemiologice pentru a stabili pașii următori”, a spus Dr. Ovidiu Palea, fondator Provita.

După vizita DSP-ului și după finalizarea anchetei epidemiologice, toți pacienții Clinicii Provita Alexandrina vor fi informați cu privire la măsurile de urmat.

Reprezentanții clinicii medicale au mai transmis că nu există niciun alt caz de infecție COVID 19 în vreunul dintre celelalte patru centre Provita și că acestea funcționează cu program normal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri