Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei din întreaga lume. Ministerul Sănătății consideră că este nevoie de educare, informare şi prevenţie continua și consecventă în domeniul oncologic. Au fost făcuți pași importanți, dar trebuie să se conștientizeze necesitatea unui efort comun, a unui parteneriat comun pentru identificarea de soluţii şi direcţii prioritare în vederea iniţierii și îmbunătăţirii programelor naţionale de depistare și tratament oncologic.

Ministerul Sănătății are în derulare un program pilot screening pentru cancerul sân finanțat din fonduri europene, în valoare de 21 milioane de euro.

În prezent, în cadrul acestui program, institutele de oncologie din Iași și Cluj Napoca au semnat contractele cu autoritatea de finațare și au organizat implementarea celei de a doua faze de depistare precoce, diagnostic și tratament al cancerului de sân, care va demara în funcție de evoluția situației epidemiologice create de pandemia de COVID-19.

Este prevăzut ca peste 20.000 de femei (majoritatea din categoriile defavorizate)din fiecare dintre regiunile pilot Nord Vest, Vest, Nord Est și Est să beneficieze gratuit de mamografii, dar și de tratarea precoce a leziunilor precanceroase mamare.

Tot în cadrul proiectului sunt finanţate acţiuni de achiziţie echipamente (ex. aparatură de laborator necesară derulării acțiunilor de screening/ aparatură de evaluare a leziunilor incipiente mamare: mamografe, ecografe, puncție/ biopsie asistată, aparatură specifică confirmare leziuni laborator anatomie-patologică, suport informatic de telemedicină pentru dublă citire cu arbitraj, suport informatic pentru bazele de date, unități mobile, sistem informatic de stocare a imaginii etc.), dar și acțiuni de sprijinire a femeilor, în special a celor diagnosticate în programul de screening pentru cancerul de sân.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri