România a depășit astăzi pragul de 4.000 de infectări cu coronavirus, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Și în secțiile de terapie intensivă s-a ajuns la un nou record de bolnavi: 686.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a comentat într-o intervenție telefonică la Digi 24 situația referitoare la creșterea alarmanată a numărului de cazuri de SARS-CoV-2.

„O să trebuiască să vedem care sunt până la urmă sursele cazurilor noi pentru că discutăm despre o transmitere comunitară. Acele activități care sunt sursă trebuie întrerupte pentru două sapatamani pentru că nu mai putem aștepta, după părerea mea.

Nu cred că sunt relevante calculele care se fac ci faptul că este un trend crescător care nu se oprește. Iar stabilizarea devine tot mai scurtă. Sunt doarcateva zile în care se înregistrează mai puține cazuri, apoi revin”, a declarat Alexandru Rafila.

Medicul explică faptul că cea mai sensibilă zonă este transportul public, acolo unde este nevoie urgentă de anumite măsuri întrucât nu reușește să se coreleze cu un proiect foarte clar privind declarea programului de lucru al oamenilor.

Zona cea mai sensibila în acest moment este zona transportului public (...) Mare atenția la transporturile la distanță mare pentru că oferă condiții improprii și acolo se mai aduna riscul de infecție”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri