Așa cum evoluează lucrurile acum, riscul de a ajunge la indicele 3 pentru Capitală este foarte clar și foarte posibil, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care a explicat ce măsuri vor intra în vigoare în București în momentul în care se va atinge acest prag, scrie Digi24.ro.

„În momentul în care rata va ajunge la 3, se vor aplica regulile prevăzute pentru această situație în hotărârea de guvern: restaurantele închise, nu mai sunt activități la teatre, la cinematografe, masca devine obligatorie în toate spațiile publice, nu mai există diferențiere între spațiu aglomerat și spațiu neaglomerat, în toate spațiile masca este obligatorie. Sunt regulile de bază în această situație, când trecem de pragul de 3 la mie și pe care sperăm ca populația să le înțeleagă și să le respecte”, a spus Raed Arafat, vineri seară, la Digi24.

Grupul de Comunicare Strategică a publicat vineri lista pe județe a incidenței cumulate a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. Bucureștiul este cel mai aproape de limita de 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, cu un indice de 2,81.

„Dacă oamenii nu înțeleg de ce se iau măsurile înseamnă că avem o problemă foarte mare în implementarea lor. Nu este de dorit nici să ne trezim că Jandarmeria merge cu bastonul după oameni și de aceea se încearcă să fie un dialog, pentru că nimeni nu vrea să ajungem la alte acțiuni, la alt nivel de confruntare, așa cum s-a ajuns în alte țări”, a subliniat șeful DSU.

Citește materialul integral pe Digi24.ro

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri