Scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-Covid a fost o decizie neinspirată, a declarat premierul Ludovic Orban. El a făcut referire la experiența medicilor de acolo, care trebuie folosită, scrie Digi24.

"Așa cum a funcționat Spitalul Colentina, acolo, pacienții Covid care au și alte afecțiuni pot fi tratați pentru respectivele afecțiuni. Scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-Covid, după părerea mea, a fost o decizie neinspirată. Avem nevoie de Spitalul Colentina în integralitatea sa și de toate cadrele medicale de acolo, care au dobândit o experiență și ne pot susține la nivelul Bucureștiului", a declarat premierul Orban.

Prefectul Capitalei, George Cojanu, a anunțat că spitalul Colentina va deveni spital Covid de luni, în condițiile în care Bucureștiul nu mai are locuri pentru pacienții cu coronavirus.

„În București, nu mai sunt locuri la ATI. Asta e o problemă gravă. Mâine, spitalul Colentina va intra în totalitate pentru tratatea bolnavilor Covid, vor fi 3-400 de locuri”, a declarat George Cojanu.

El nu a putut preciza câte locuri ATI va pune la dispoziție spitalul Colentina, pentru că nu se știe încă numărul acestora, „se fac eforturi să fie cât mai multe locuri”.

Sursa foto: Spitalul Clinic Colentina/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri