Într-o intervenție la Digi24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că, în prezent, ne îndreptăm spre 1.200 de paturi în secțiile de Terapie Intensivă, până la sfârșitul săptămânii în curs, sperând la o suplimentare de aproximativ 200 de paturi, complet utilate.

„Pandemia se rezolvă în pre-spital, iar în prezent, încercăm să suplimentăm secțiile de Terapie Intensivă cu alte 200 de paturi complet utilate. Astfel, vom ajunge la un total de 1.200 de paturi la ATI”, a declarat Tătaru.

Ministrul a mai declarat și că nu consideră că România se află într-o situație atât de gravă, precum cele din Occident (Italia sau Spania), amintind de refuzul internării pacienților, deoarece acesta menționează că încă avem posibilitatea transferului pacienților în alte unități medicale.

Vezi și: Radu Țincu, medic primar ATI: Capacitatea de paturi în plus nu e suficientă

În plus, Nelu Tătaru a adăugat că indiferent de numărul testelor și de forma acestora, există o serie de barometre zilnice după care este calculată evoluția epidemiologică din România.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că regulile nou impuse au nevoie de o perioadă de 14-28 de zile pentru a genera efecte, dacă ele au fost respectate.

”După acest termen, vom avea ocazia să ne așezăm pe un nou platou”, a conchis acesta.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri