Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a hotărât trecerea în scenariul roşu a şcolilor din municipiul Braşov şi din comuna Hărman, precum şi închiderea discotecilor, cluburilor şi a pieţelor comerciale, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la peste 3 la 1.000 de locuitori, scrie Agerpres.

"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 34/27.10.2020, privind constatarea depăşirii incidenţei cumulate de 3/1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile în municipiul Braşov şi comuna Hărman, precum şi instituirea unor măsuri suplimentare de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus", a anunţat Instituţia Prefectului - Judeţul Braşov pe pagina de Facebook.

Măsurile au fost instituite în Braşov şi Hărman pentru o perioadă de 14 zile, începând de miercuri, acestea fiind: suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa "faţă în faţă" în unităţile de învăţământ preuniversitar, suspendarea activităţii cu publicul a cluburilor şi discotecilor şi a activităţilor cu publicul ale cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

"Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor în interiorul clădirilor este interzisă. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la alin. 2 şi alin. 3 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Se suspendă activitatea din pieţele comerciale (cu excepţia pieţelor agroalimentare), târguri şi oboare", a precizat Prefectura Braşov.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri