Orice om își dorește să obțină un zâmbet perfect. Zâmbetul perfect este echivalentul unei igiene orale bune și o rutină de îngrijire completă. Pentru a ne putea bucura de un astfel de zâmbet, este necesar să adoptăm o astfel de îngrijire orală, pentru că este primul și cel mai simplu pas pe care îl putem adopta, pentru a ne îngriji pe cont propriu dantura. Totuși, chiar și așa, vizitele la medicul stomatolog nu trebuie neglijate. Acestea sunt mai mult decât necesare pentru depistarea anumitor afecțiuni în faza lor incipientă, astfel încât să poată fi tratate simplu și rapid, fără durere și fără costuri exacerbate.

De câte ori pe an trebuie să mergem la stomatolog, pentru un control de rutină?

Toți medicii specialiști în acest domeniu vor recomanda vizite de două ori pe an, adică o dată la 6 luni de zile pentru un control de rutină si, eventual, pentru un periaj dentar profesional.

Adoptă o rutină de îngrijire orală care să fie potrivită nevoilor tale și ține-te de ea!

Cel mai simplu și la îndemână obicei pe care îl putem adopta este periajul dentar, cu o periuță și o pastă de dinți cu fluor, folosirea aței dentare și a apei de gură, timp de două ori pe zi. Nu trebuie să facem mai mult de atât (și este o rutină pe care inclusiv copiii mici o pot adopta fără griji, pentru că este ușor de pus în practică).

De ce se pune atât de mult accent pe îngrijirea danturii?

Multă lume încă nu cunoaște toate beneficiile pe care îngrijirea danturii o poate avea. Sănătatea danturii noastre este direct legată de sănătatea întregului organism, iar dacă prima este neglijată, atunci și cea din urmă va avea de suferit. Afecțiunile dentare pot agrava anumite probleme deja existente în organism sau poate duce la apariția unor afecțiuni noi. Netratate la timp, ne pot pune serios în pericol sănătatea. Astfel, îngrijirea orală are dublu rol: ne protejează dinții de carii, sângerări gingivale, tartru sau respirație urât mirositoare (și ne ajută să ne bucurăm de un zâmber frumos, alb și strălucitor) și ne protejează și celelalte organe din corp, menținând sănătatea generală în parametri optimi.

Obține un zâmbet perfect cu cel mai bun cabinet de implant dentar din Timișoara!

Poate că uneori nu este ușor să ne alegem singuri o rutină de îngrijire a danturii, dar pentru asta există Just Smile – cel mai bun cabinet de implant dentar din Timisoara.

De ce să apelezi la Just Smile?

Pentru că profesionalismul serviciilor stomatologice oferite de către aceștia, dar și confortul și siguranța pacienților lor sunt întotdeauna pe primul plan pentru Just Smile. Cabinetul acestora beneficiază de dotări moderne și de ultimă generație, fapt valabil pentru medicina dentară generală, medicina de chirurgie, de implantologie, de parodontologie, endodontie la microscop, ortodontie, medicina de pedodontie, protetică dar și imagistică, la prețuri accesibile pe care și le poate permite oricine. Just Smile este ajutorul de nădejde pe care te poți baza oricând simți că ai nevoie de un ajutor în plus, în cee ace privește sănătatea orală. Poți să apelezi cu încredere la serviciile acestei clinici, pentru că în cadrul acesteia lucrează o echipă medicală cu experiență, ce folosește aparatură cu tehnologie modernă de ultimă generație, astfel încât să îți ofere soluții simple și rapide la orice tip de problemă ai avea, legată de starea danturii tale sau chiar de aspectul acesteia.

În ceea ce privește clinica stomatologică Just Smile din Timișoara, aceasta vă oferă garantat servicii stomatologice premium fără excepție, având disponibile materiale de cea mai bună calitate și dotări de ultimă generație, care sunt menite să ofere câte o rezolvare pentru orice tip de problemă. Este aliatul de nădejde pe care trebuie să te bazezi și pe care te poți baza, dacă îți dorești să obții un zâmbet alb și strălucitor.

Dacă te confrunți cu una dintre următoarele afecțiuni, atunci trebuie să mergi neapărat la un cabinet stomatologic:

  • Sângerări gingivale în timpul periajului dentar;
  • Sensibilitate dentară exagerată la cald, la rece sau la dulce;
  • Miros neplăcut al gurii (care persistă și după periajul dentar);
  • Dureri gingivale inexplicabile etc.

Controlul dentar efectuat în mod periodic este foarte necesar, în primul rând pentru faptul că te ajută să depistezi din timp aceste afecțiuni (și nu numai) care se pot agrava rapid dacă nu sunt tratate. O simplă vizită regulată la clinica stomatologică Just Smile din Timișoara, de două ori pe an, te poate scuti de orice inconvenient.

Cum ne creăm o rutină de îngrijire corectă:

  1. Alegerea periuței de dinți este primul pas și unul destul de important. Periuța de dinți nu trebuie să aibe perii nici prea moi (pentru că nu va curăța bine dinții), dar nici prea duri (pentru că poate răni gingiile și le poate face să sângereze).
  2. Pasta de dinți trebuie neapărat să conțină fluor, deoarece acest agent activ repară suprafața smalțului dentar și ajută la întărirea dinților din interior către exterior.
  3. Periajul în sine trebuie să dureze 2 minute, astfel încât pasta să își facă efectul.
  4. După periaj, trebuie utilizată ața dentară, pentru îndepărtarea resturilor alimentare blocate între dinți.
  5. Apa de gură este ultimul pas din rutina de îngrijire, deoarece pătrunde în cele mai înguste spații, eliminând bacteriile rămase în urmă.
  6. Și alimentația poate juca un rol important în igiena orală: este recomandat să evităm mâncărurile acide sau cele care pot păta dinții, astfel încât să menținem albul dinților intact.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri