Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, la Arena Naţională, că România nu se află în situaţia altor ţări europene care au impus restricţii ca urmare a creşterii dramatice a numărului de cazuri de coronavirus, însă a subliniat că "avem în evaluare posibile măsuri", scrie Agerpres.

Prezent duminică la Arena Naţională, unde a fost amenajat un call center al DSP Bucureşti, Orban a fost întrebat de jurnalişti dacă vor fi luate măsuri suplimentare de către autorităţi.

"CNSU se întruneşte de regulă luni, pentru actualizarea săptămânală a situaţiei cu ţările şi pentru, eventual, adoptarea altor măsuri care sunt necesare. Avem în evaluare posibile măsuri. Dacă vom lua vreo decizie suplimentară o vom face publică (...) Deocamdată, v-am zis, suntem în analiza efectelor măsurilor pe care noi deja le-am luat la prelungirea stării de alertă", a spus Orban.

Premierul a subliniat că România nu se află în situaţia altor ţări ca număr de infectări.

"Măsurile luate de diferite ţări europene au fost luate în urma unei creşteri dramatice a numărului de cazuri. România, de exemplu, nu se află în situaţia altor ţări ca număr de infectări şi mai ales ca ritm de creştere a numărului de infectări zilnice. Noi am prevăzut astfel de măsuri. Uitaţi-vă ce măsuri a luat Germania, să închidă restaurantele, teatrele. Noi am închis peste tot unde s-a depăşit rata de trei la mie aceste activităţi. Noi am interzis încă de la prelungirea stării de urgenţă evenimentele private de tip nunţi, botezuri, mese festive şi alte activităţi care adună foarte multă lume la un loc şi unde nu se respectă regulile de protecţie sanitară. Noi am luat astfel de măsuri, numai că măsurile sunt condiţionate de depăşirea unui anumit indice de răspândire a virusului în cadrul comunităţii (...) Deci, noi avem astfel de măsuri în vigoare. Sigur că multe sunt prezentate ca... lockdown - acum e termenul la modă. Nu este! Lockdown este, de exemplu, ce a făcut Israelul, care a închis toate activităţile nenecesare, a introdus restricţii de circulaţie. Şi în materie de restricţii de circulaţie s-au introdus în trei ţări restricţii de circulaţie, dar noaptea s-au introdus, după ora 22,00 şi, evident, acolo unde într-adevăr a existat o creştere foarte mare a numărului de cazuri", a subliniat premierul.

În legătură cu situaţia din Bucureşti, Orban a precizat că va fi efectuată o evaluare a măsurilor care au fost adoptate în urmă cu aproape două săptămâni.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri